16/11/2018

Bibliotecile publice din țară devin platforme de educație electorală și informare a alegătorilor

Pe parcursul a patru zile de instruire desfășurate în perioada 5-8 noiembrie, cei 34 de bibliotecari-coordonatori ai proiectului „Promovarea Informării Alegătorilor” și-au format competențe de formatori în domeniul educației electorale și informării alegătorilor.

În cadrul instruirilor livrate de CICDE - Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, bibliotecarii au învățat care sunt particularitățile sistemului electoral mixt, care este divizarea și structura circumscripțiilor electorale, care sunt organele electorale și rolul lor în alegeri, dar și cum să informeze corect cetățenii despre procesul electoral și drepturile lor de vot.

Instruirea de tip Formare de Formatori a fost una diversă și interactivă, îmbinând prezentarea informației din domeniul electoral livrată de formatorii CICDE cu simulări a procesului de vot, situații și studii de caz discutate detaliat cu participanții, precum și proiectarea unui plan de activități și unei sesiuni de informare pentru bibliotecari și cetățeni, ceea ce a făcut transferul de cunoștințe și competențe către bibliotecari mai eficient. „Am avut parte de o instruire pe cât de consistentă în informații, pe atât de interactivă și participativă. Cu siguranță voi aplica o mare parte din metodele văzute aici în cadrul instruirii bibliotecarilor și cetățenilor din raionul meu”, a menționat Larisa Antoci, coordonator din raionul Ungheni.

La finalul instruirilor, participanții au menționat că domeniul electoral, în general, și sistemul electoral mixt în baza căruia vor avea loc alegerile parlamentare din februarie 2019, în special, nu mai reprezintă o dificultate – având la dispoziție informația necesară și acces la surse informaționale veridice, cetățenii se pot documenta în mod corect despre procesele electorale din țară și, implicit, participa în mod activ și informat la procesele decizionale democratice. Anume acestea sunt aspectele la care bibliotecarii au conștientizat că pot contribui, afirmând că odată cu implementarea proiectului „Promovarea Informării Alegătorilor” bibliotecile publice vor deveni și platforme de promovare a educației electorale și civice, oferindu-le cetățenilor acces la informația necesară din domeniul electoral, dar și un spațiu deschis, neutru și apolitic în care oricine, indiferent de vârstă, ocupație sau preferințe politice poate veni pentru a discuta și a se informa.

Începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie, bibliotecarii vor organiza sesiuni de instruire și informare la nivel regional, contribuind la educația electorală a cetățenilor și desfășurarea unei ample campanii de informare în parteneriat cu CICDE - Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, Fundatia Soros-Moldova, Asociatia Presei Independente și Asociația Presei Electronice din Moldova.

Proiectul „Promovarea Informării Alegătorilor” a fost lansat oficial la data de 23 octombrie prin intermediul unui eveniment de orientare, la care au participat reprezentanții IREX, Ambasadei SUA în Republica Moldova, Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral de pe lângă Comisia Electorală Centrală, Fundației Soros Moldova, precum și API și APEL. În cadrul evenimentului, bibliotecarii-coordonatori au fost familiarizați cu componentele, etapele proiectului și implicarea lor nemijlocită în implementarea acestuia. Peste 600 de bibliotecari din întreaga țară urmează să desfășoare instruiri și să informeze cetățenii din raioanele Republicii Moldova cu privire la drepturile lor de vot și modificările din noul sistem electoral, oferindu-le acestora informații despre circumscripțiile electorale și acces la dezbaterile electorale difuzate în mass-media.

Disclaimer: Proiectul și toate produsele dezvoltate în cadrul acestuia nu sunt în niciun fel afiliate politic, nu promovează actualul sistem de vot sau candidați electorali specifici, au caracter exclusiv informativ și nu reflectă neapărat punctul de vedere și opinia Ambasadei SUA în Moldova, organizației IREX și/sau organizațiilor partenere implicate.

roooooo

Contacte

202 Stefan cel Mare Avenue
Kentford floor 8
Chisinau, MD-2004
Tel. +373 22 22 29 92
22 33 85, 22 55 95
75 44 51, 22 88 37
Fax. +373 22 22 88 39
Email: [email protected]

Creare si promovare site